Interviul video, noul trend în materie de recrutare

locuri de munca

Progresul din domeniul tehnologiei digitale şi-a pus amprenta şi asupra tehnicilor de recrutare care sunt nevoite să ţină pasul cu noile tendinţe de pe piaţă. Astfel, interviul video este pe punctul de a revoluţiona modalitatea de desfăşurare a interviurilor, fiind echivalent cu un prim interviu de preselecţie.

Care sunt motivele pentru care din ce în ce mai multe companii recurg la această nouă metodă de recrutare?

Interviul video reprezintă noul trend în materie de recrutare datorită economiei de timp şi bani atât pentru angajatori, cât şi pentru candidaţii aflaţi în căutarea de locuri de muncă care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze dintr-un oraş în altul.

Interviul video constituie un instrument excepţional de selecţie pentru recrutori, oferindu-le posibilitatea de a viziona mai multe interviuri într-o zi şi de a selecta cel mai bun aplicant prin prezentarea înregistrării şi consultarea cu alţi membri din cadrul companiei. De asemenea, interviul video permite angajatorului să îşi contureze o imagine despre comportamentul şi abilităţile profesionale ale potenţialului angajat.

Un interviu video durează aproximativ 5-10 minute şi, în urma acestuia, recrutorii pot afla răspunsuri la câteva întrebări stabilite de companie. În acest fel, angajatorii îşi pot face o primă impresie despre potenţialul angajat, cum ar fi: modul de exprimare, capacitatea de a comunica într-o limbă străină, coerenţa şi corectitudinea în comunicare şi pot observa mesajele non-verbale transmise. Astfel, testarea şi selecţia celor mai buni candidaţi se poate realiza înainte ca aceştia să se prezinte la interviul de angajare propriu-zis. Datorită utilizării acestor metode moderne şi rapide în filtrarea şi evaluarea candidaţilor, timpul de selecţie al candidaţilor este mult diminuat. În acest fel, doar cei mai buni candidaţi vor fi invitaţi la interviul final, asigurând angajatorul că a luat cea mai bună decizie.

Această nouă metodă de recrutare începe să fie din ce în ce mai utilizată, fiind o modalitate excelentă de a pune în valoare abilităţile potenţialului candidat.

Leave a Reply